De la 1 iunie nu ne mai internăm cu una cu două în spital. Casa Naţională de Sănătate pregătit un set ce criterii în baza cărora vor fi restricţionate drastic internările.

Printre criteriile propuse de CNAS se numără pierderea subită a cunoştinţei, care include comă sau incapacitate de răspuns la stimuli, schimbare acută în starea de conştientă a pacientului şi pierderea cunoştinţei ca urmare a traumelor, mai puţin dezorientare sau confuzie.

Va putea fi internat un bolnav cu puls anormal, adică frecvenţă periferică sub 50 pe minut sau mai mare de 140 pe minut, înregistrată cu două ocazii separate la distanţă de cel puţin cinci minute, se mai arată în acelaşi proiect.

Şi persoanele cu tensiune anormală (presiune sistolică sub 90 sau peste 200 mmHg şi o valoare diastolică de sub 60 sau peste 120 mmHg), cele care au suferit o pierdere acută a vederii sau a auzului (pierdere severă parţială sau totală şi care s-a instalat rapid şi a persistă în momentul internării) sau a capacităţii de a mişca o parte importantă a corpului vor putea fi internate în spital.

În plus, vor fi internate persoanele care au suferit răni cauzate de traume majore, dar nu şi cele care au răni izolate ale mâinilor sau picioarelor.

Potrivit aceluiaşi proiect CNAS, vor putea fi internaţi bolnavii cu febră persistentă de cel puţin cinci zile (trei zile cu temperatură de peste 38 de grade Celsius), cei cu sângerare abundentă (hemoragie continuă cu orice localizare, care nu se poate trata în Departamentul de urgenţă) şi orice caz în care există suspiciune de sângerare internă.

Nici persoanelor care au o deshidratare severă la momentul sosirii la spital, celor cu anomalii ale electrocardiogramei, sau celor care prezintă durere paralizantă sau durere severă cu suspiciune de urgenţă medicală nu li se va refuza internarea.

Mai poate fi decisă internarea în cazul persoanelor care trebuie să primească anumite tratamente intraarteriale sau pentru stabilizarea tinerilor cu diabet sever.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.