
Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Buzău, în timp ce desfăşura activităţi de supraveghere si control al traficului rutier pe B-dul M-şal Alexandru Averescu, a depistat un buzoian în vârstă de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism, care prezenta halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că acesta avea o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma solicitării documentelor şi a
verificărilor efectuate a reieşit că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce
autovehicule pe drumurile publice, din cursul anului 2016. Conducătorul auto a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal.
Totodată, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 poliţie rurală Beceni au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Beceni. Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un bărbat de 28 de ani, din Săruleşti, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 203 K, într-o curbă la stânga, a derapat şi a pierdut controlul vehiculului, ieşind în afara părţii carosabile şi intrând în colizine cu parapetul de protecţie al drumului.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a unui pasager aflat pe bancheta din
spate a vehiculului, în vârstă de 47 de ani, care a fost transportat la spital.
În cazul conducătorului auto, testarea alcoolscopică a relevat o concentraţie de
1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din verificarea documentelor şi a bazelor de
date a rezultat faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce
autovehicule pe drumurile publice din luna martie a acestui an.
Faţă de cei doi conducători auto, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru o
perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă
Judecătoria Buzău cu propunere de arestare preventivă.