Un nou incident marca „Dorel” s-a petrecut ieri în cartierul Mihai Viteazu. O echipă de muncitori de la Electrica, trimisă să execute lucrări la reţeaua de alimentare cu energie electrică a fost protagonista unui incident nedorit. Unul dintre muncitorii care săpau pe strada Bazil Iorgulescu, deşi avertizat de locatari, a lovit cu un ţăruş de înpământare în conducta principală de alimentare cu apă. Rezultatul a fost inundarea unei porţiuni din stradă dar mai ales revolta locatarilor ale căror curţi şi cămine de apă s-au umplut de apă neagră. Echipa de intervenţie de la Compania de Apă a ajuns la circa o oră după ce s-a sesizat incidentul. Muncitorii de la Companie au închis vanele de alimentare şi s-au apucat de reparaţii. Cine va suporta acum pagubele se întrebau cei care locuiesc pe strada cu pricina?