În perioada 29 aprilie – 4 mai, poliţişti de la structurile de ordine publică, poliţie rutieră şi investigarea fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău vor acţiona, împreună cu specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău pentru prevenirea furturilor de animale, verificarea legalităţii transportului de animale vii şi produse din carne. Totodată ei vor urmări respectarea legislaţiei în domeniul sacrificării animalelor, precum şi cele pentru combaterea evaziunii fiscale. Se vor avea în vedere respectarea prevederilor legale privind sacrificarea mielilor precum şi identificarea transporturilor ilegale de animale sustrase şi sacrificate.

Vizate de controale vor fi abatoarele, pieţele, laboratoarele, târgurile, oboarele şi la magazinele din judeţul Buzău care comercializează animale sacrificate şi produse din carne, pentru verificarea legalităţii funcţionării acestora, identificarea persoanelor care valorifică ilegal animale şi pentru depistarea cărnii provenite din sacrificări ilegale.

Acţiunea vizează şi verificarea operaţiunilor derulate de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de valorificare a cărnii şi produselor din carne privind respectarea legislaţiei sanitar-veterinare. Poliţiştii buzoieni vor acţiona şi pe drumurile publice, pentru a verifica legalitatea transporturilor de animale vii şi produse din carne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.