Zilele trecute, Asociația „Erou Slt. Stoica Mădălin” și-a îndreptat gândurile către copiii din localitatea Clondiru, în amintirea eroului Slt.(p.m.) Stoica Mădălin (vezi AICI detalii despre tragedie), care a copilărit și învățat pe aceste meleaguri.

Moș Crăciun împreună cu membrii asociației „Erou Slt. Stoica Mădălin” și militari din cadrul Batalionului 47 Comunicații și Informatică „General Nicolae Petrescu” i-au adus un moment de bucurie lui Mirel, un băiat de 12 ani, maturizat de problemele vieții mult prea devreme.

Cu ajutorul domnului Zaman Cătălin, director al Școlii Generale din Clondiru, Moș Crăciun a primit scrisoarea lui Mirel mai devreme., au transmis reprezentanții Diviziei 2 Infanterie „Getica” Buzău.

IATĂ SCRISOAREA LUI MIREL CĂTRE MOȘ CRĂCIUN:

Dragă Moș Crăciun,

Nu ți-am scris niciodată, nici nu știu de ce! Oricum nu am primit mare lucru de la tine, nu ce mi-aș fi dorit: o familie, o mamă, nu doar să stau singur în fiecare seară și să-mi prăjesc cartofi. Mă simt trist și când sunt trist sunt furios. La școală domnul profesor m-a rugat să scriu acum ce mi-aș dori. N-am avut niciodată un telefon, doar tataia are, dar tataia e acum în spital, a făcut infarct. Mamaia e bolnavă și ea, iar eu fac în fiecare dimineață focul. Te rog, fă-l bine pe tataia, dacă se poate, poți să nu-mi aduci telefon, doar fă-l bine pe el. Și dacă-l faci, îți scriu și la anul!

Sursă FOTO: Divizia 2 Infanterie Getica Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.