Un poliţist buzoian, premiat în repetate rânduri la ,,maratoanele” de bicicletă, a participat, în weekend, la evenimentul ”Cu bicicleta la mare 2023”, organizat de Asociaţia  „Cu bicicleta departe”.

Este vorba despre agentul șef principal Ionuț Datcu.

,,Marșul pe biciclete, organizat de jurnalistul Lucian Mîndruţă, prin Asociația ”Cu bicicleta departe”, a avut ca scop încurajarea mersului pe două roți, ca mijloc de transport alternativ și un stil de viață activ și sănătos.

Astfel, aproximativ 250 de bicicliști au pedalat sâmbătă şi duminică din București până la Năvodari. În cursa de 300 de kilometri s-au înscris poliţişti din Bucureşti, Buzău, Braşov şi Bacău.

Invitaţia de participare adresată agentului şef principal de poliţie Datcu Ionuţ se datorează colaborării asociaţiei cu Poliţia Română, colaborare ce are ca scop sublinierea importanţei conduitei preventive în trafic, pentru preîntâmpinarea accidentelor de circulaţie în care ar putea fi implicaţi participanţii la trafic din această categorie.” , a transmis Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.