1-constantintoma-as
Un important om de afaceri din Buzău, Constantin Popa, patronul Grup Romet, a căzut și el victimă jocurilor murdare făcute de indivizii de la Atac de Buzău.
Afaceristul buzoian a dezvăluit sâmbătă că a fost sunat de mai multe ori de directorul Atac de Buzău, Florin Paraschivescu, care i-ar fi cerut să se întâlnească. Toma a refuzat, momentul refuzului fiind și momentul în care numele afaceristului a început să fie terfelit în paginile tipărite ale săptămânalului.
„Am fost sunat de mai multe ori de acest individ pentru a mă întâlni cu el. Am refuzat acest lucru şi de atunci au început să apară despre mine anumite materiale defăimătoare, scrise într-o manieră mizerabilă despre care nu credeam că este posibil să vadă lumina tiparului. Sunt fost proprietar de ziar, însă eu nu credeam că aşa ceva este posibil”, a declarat pentru Mediafax omul de afaceri Constantin Toma.
Între timp, apar noutăți din ancheta care a dus la reținerea lui Paraschivescu, a soției sale Oana Galanton și a lui Doru Iuga, implicat de-a lungul vremii în numeroase scandaluri, inclusiv penale.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Oana Galanton, responsabilă cu publicitatea, a fost prinsă în urma unui flagrant, în timp ce primea 500 de lei de la primarul Sorin Munteanu, de la Poșta Câlnău. Aceleaşi surse relatează că flagrantul a avut loc pe o stradă din cartierul Dorobanţi, Oana Galanton fiind surprinsă în timp ce primea banii de la alesul local, şantajat fiind cu publicarea unor articole de presă defăimătoare. Acesta ar fi trebuit să plătească 1 000 de lei lunar, sumă mascată sub forma unor contracte de publicitate.
În acest mod, cei trei de la Atac de Buzău au acționat și cu alți primari din județ, cu afaceriști din Buzău și din Capitală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.