Consilierii locali au votat aprobarea contractului de asociere cu Federaţia Română de Fotbal şi CF Mogoşoaia, prin care, la Buzău, va fi înfiinţat “Clubul Centrul de Excelenţă – Tricolor 11”. Iniţial, proiectula fost respins de către Comisia Juridică, după mai multe critici aduse de consilieri ai opoziției şi oameni de fotbal. Fostul fotbalist şi antrenor al Gloriei Buzău, Ion Viorel, consilier local din partea PMP, a spus că buzoienii nu au mai nimic de câştigat din această asociere, iar din lotul de 30 de jucători al echipei nou înfiinţate, doar cinci sunt născuţi în judeţul Buzău. Conform contractului, Buzăul va aloca anual 128.000 de euro către Centrul de Excelenţă.
Vlad Munteanu, fostul jucător al formaţiei Dinamo Bucureşti, a fost prezent la ședința Consiliului Local, din postura de membru al Comitetului de Dezvoltare al Fotbalului Juvenil.
”Disciplina, educaţia şcolară, respectul, munca în echipa şi fotbalul sunt principiile după care ar trebui să se ghideze aceste centre. Proiectele mi se par unele pe termen lung. Probabil că rezultatele se vor vedea peste 7 sau 8 ani. Încercăm să ajutăm şi cluburile. E clar că trebuie să stăm de vorbă cu toate academiile de fotbal şi cluburile care au centru de copii şi juniori, să ne aşezăm la masă şi să vedem cum putem împreună să facem din acest proiect unul de succes”, a declarat Vlad Munteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.