Cântărețul de muzică latino Pepe a rămas fără permis de conducere, pentru 90 de zile. El a fost surprins de radar circulând pe DN2 E 85 cu mai mult de 100 de kilometri pe oră. Nu este pentru prima oară când Pepe lasă permisul la Buzău, în 2007 acesta fiind prins aproape de Râmnicu Sărat circulând cu viteză foarte mare prin localitate. Nicolae Ionuţ Pascu, alias Pepe, a fost oprit de un echipaj din localitatea Spătaru, după ce a fost înregistrat circulând cu 104 kilometri pe oră prin localitate. Pentru că a depăşit cu 50 de kilometri pe oră viteza legală din zonă, cântăreţul a rămas fără permis pentru 90 de zile şi a primit o amendă de 600 de lei. Sancţiunea poate fi atacată în instanţă. În 2007, Pepe a mai avut de-a face cu Poliţia Rutieră din Buzău. El a fost surprins de radare gonind la volanul unui autoturism Skoda Octavia, pe E 85.

Zilele trecute, de radarele Poliţiei buzoiene a fost prins şi portarul echipei de fotbal FC Vaslui, Dani Coman. Acesta a rămas fără permisul de conducere pentru 90 de zile după ce a fost înregistrat conducând cu viteză mult peste limita legală. Şi alte persoane publice s-au lovit de vigilenţa poliţiştilor buzoieni, anume Mihaela Borcea, Ioana Băsescu, manelistul Guţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.