Artiștii angrenați în proiectul ,,Sus Muralul” au definitivat prima lucrare din acest an. De această dată a fost aleasă fațada Liceulul Tehnologic ,,D. Filipescu”. Pe cea mai înaltă clădire a unității de învățământ a apărut un unicorn, realizat prin arta origami, pe care este scris mesajul „Viața e ceea ce tu faci din ea.

Concept artistic: Unicornul este o creatură mitologică învăluită în mister, ce ține de domeniul imaginației, al fantasticului. Faptul că este realizat prin arta origami, din bucățele colorate de hârtie, sugerează că, așa cum putem face acest lucru cu mâinile noastre, folosindu-ne de imaginație, îndeletnicire, și răbdare, așa putem face și cu însăși viața noastră, pe care o modelăm după cum îndrăznim să visăm. Lucrarea este o încurajare de a ținti cât mai sus și de a ne urma visurile, chiar dacă, atunci când suntem copii, ele țin de domeniul fantasticului, la fel ca și unicornul.

IATĂ un material VIDEO în care poate fi observată evoluția lucrării.

Mulțumim tuturor celor care au făcut acest lucru posibil: Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, conducerii Liceului Tehnologic Dimitrie Filipescu, și nu în ultimul rând artistei buzoience Miruna Blănaru.” , au transmis reprezentanții proiectului ,,Sus Muralul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.