Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a ieşit astăzi din sala de plen unde se citea textul moţiunii de cenzură iniţiată de PSD şi PNL pentru a fi colindată de un grup de copii din localitatea buzoiană Smeeni. Colindătorii au fost prezenţi în parlament la iniţiativa deputatului buzoian Cezar Preda.

Imediat după ce colindătorii şi-au terminat programul, Elena Udrea a declarat că moţiunea iniţiată de opoziţie nu are nicio şansă să treacă. „E o moţiune fără şansă. Nici măcar opoziţia nu a venit să şi-o susţină. Probabil că mulţi colegi din opoziţie sunt deja la tăierea porcului. Dar asta este, ne facem datoria şi stăm să se termine dezbaterile”, a spus Elena Udrea.

Moţiunea de cenzură intitulată „După 22 de ani, democraţia este în pericol” a fost depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor, pentru aprobare fiind necesare 234 de voturi, grupurile PSD şi PNL totalizând însă doar 215 parlamentari.

Moţiunea de cenzură a fost respinsă, parlamentarii Opoziţiei nereuşind să strângă numărul necesar de voturi. Parlamentarii Puterii nu au votat, iar opoziția a reușit să strângă doar 199 voturi favorabile în condiţiile în care, pentru adoptare, erau necesare 234 de voturi favorabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.