Elevii buzoieni vor beneficia şi în anul şcolar 2016-2017 de “Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli”. Aceștia vor primi mere gratuit timp de 88 de zile de școlarizare. Numai că merele vor ajunge însă la elevi abia de anul viitor din cauza schimbările intervenite în legislație. „Ordonanța 66 care a fost publicată în MO în 12 octombrie a modificat practic vechea ordonanță unde copiii preșcolari nu erau prinși. Săptămâna viitoare se va demara licitația, valoarea totală a contractului este de 1,51 milioane de lei. Licitația va dura aproximativ două luni, iar valoarea unui măr va fi de maxim 0,37 de lei”, a declarat președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Dacă nu vor exista contestații la licitație, merele ar putea fi distribuite în școli din luna ianuarie. La nivelul județului Buzău în jur de 46.000 de elevi și preșcolari din peste 500 de instituții de învățămînt vor beneficia de câte un măr zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.